Cea mai semnificativă și atractivă construcție de secol XVIII din Arad este cu sigurantă Cetatea Aradului. Ridicarea ei a implicat o serie de măsuri care au dus la nemulțumirea locuitorilor orașului. Printre acestea se numară mutarea Aradului în pusta Zimandului sau interdicția de construire în jurul cetații pe o rază de 1.896 de metri. De fiecare dată aceste masuri au fost modificate favorabil pentru oras, cetatea devenind parte integranta a acestuia. Revoluția din 1848 reprezintă primul moment istoric major de care se leagă numele orașului Arad. Sub asediul armatei revoluționare maghiare, trupele imperiale ale garnizoanei din cetatea Aradului au bombardat orașul zilnic, timp de noua luni. În vara anului 1849 armată revoluționară maghiară reușește să ocupe cetatea pentru 46 de zile înainte ca armatele imperiale ruse și habsburgice să o reocupe.
Cetatea a fost construită în timpul împărătesei Maria Terezia, construcția durând peste 20 de ani.
Cetatea Aradului, pastrată în mare parte până în zilele noastre, se situează pe malul stâng al Mureșului, pe o peninsulă delimitată pe trei laturi de o "buclă" a râului. Fortificația a fost construită între 1763 și 1783 fiind demolate 168 de case care se aflau pe locul viitoarei cetăți. Cetatea, de tip bastionar (un model care are la bază experiența inginerilor militari italieni) a fost ridicată sub supravegherea arhitectului militar, comandantul Ferdinand Philipp Harsch, costurile însumând 3 milioane de florini. Zidurile cetații delimitează așadar un plan stelat cu șase brațe, un hexagon ale cărui laturi sunt frante la mijloc spre interior. Lungimea fiecărui laturi măsoară cca. 500m perimetrul zidurilor fiind de 3180m.
Cele șase vârfuri ale planului stelat aveau zidurile mai înalte, ele îndeplinind funcția unor cavaliere (platforme de artilerie înalte). În fața zidurilor de legătură dintre cavaliere au fost construite - în dreptul porțiunii frânte a acestora - lucrări de fortificație avansate, șase în total, care serveau flancarea zidurilor de incinta și menținerea dușmanului la distanță. Aceste construcții erau dotate cu piese de artilerie amplasate atât în cazemate (platforme de tir boltite) cât și pe platforma superioară. Lucrările de fortificație avansate menționate erau flancate, fiecare în parte, de câte doua lucrări mai mici (lunete) care adăposteau la rândul lor în cazemate, câte 3 tunuri fiecare. Un sistem de valuri și șanțuri îngradea apoi elementele de fortificație descrise, alcătuind o nouă linie de apărare avansată. Accesul inamicului în apropierea zidurilor de incinta era îngreunat și mai mult de șanțurile inundate cu apă dintre lucrările de apărare.
Cetatea Aradului era considerată în perioada construcției sale o fortificație foarte modernă, ca dovadă că și peste 50 de ani a rezistat asediului armatei revoluționarilor maghiari mai bine de 9 luni. Forța cetații constă în primul rând în posibilitatea utilizării eficace a cca. 300 de piese de artilerie.
În curtea interioară a cetății se putea pătrunde pe două porți mari, boltite, construite sub forma unui tunel cotit, lung de zeci de metri.
Principalele trei corpuri de clădire care flanchează vechea piață de paradă au avut următoarele destinații:
-
Corpul comandamentului cu un etaj și o curte interioară; până în 1919 a adăpostit și un muzeu al Regimentului 33 infanterie;
-
Cladirea corpului gărzii;
-
Mănăstirea-spital care include biserica în stil baroc; ultimii patru călugări, dedicați Sfântului Ioan de Capistrano, au locuit în mănăstirea franciscană până în 1861, când aceasta a devenit, în mod exclusiv, spital militar.
Un loc aparte îl ocupau cazematele, unele fiind locuite, altele nu, deoarece erau întunecoase și prost aerisite.
Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (Sarajevo,1914), este adus în cetatea Aradului unde rămâne arestat timp de un an.